Toxoplasmoza
Toxoplasmoza este o afecțiune mai des întâlnită la pisici, însă ea poate afecta orice animal care ingeră în vreun fel sau altul oochiști de Toxoplasma gondii. Este cu atât mai importantă cu cât afectează și omul, fiind extrem de periculoasă pentru femeile însărcinate.
Toxoplasma gondii este un parazit ce își găsește gazdă finală la nivelul organismului pisicii. Aceasta poate elimina prin fecale oochiștii de Toxoplasma care pot fi ingerați apoi de alte animale sau pot rămâne pe sol, pe diferite plante, legume, fructe. La nivelul organismului pisicii și al celorlalte animale, Toxoplasma se regăsește și sub alte forme larvare, la nivel muscular, neurologic sau ocular.
Infestarea cu Toxoplasma se poate face prin ingerarea acestor oochiști, dar și prin ingestia diferitelor țesuturi ce conțin celelalte stadii de dezvoltare. Așadar, consumul de carne de oaie, vacă, porc, de ex, netratată termic corespunzător, poate infesta omul sau animalul cu Toxoplasma gondii. De asemenea, dacă oochiștii se regăsesc pe sol, contaminând legume sau fructe, infestarea cu Toxoplasma gondii se poate face și prin ingestia acestora de pe fructe sau legume nespălate corespunzător.
Odată realizată infestația, Toxoplasma rămâne în organism toată viața. Indiferent că se urmează sau nu un tratament pentru această afecțiune, nu se va elimina niciodată din organism. Însă vom reuși să combatem semnele clinice.
Pisicile și Toxoplasmoza
Pe lângă faptul că sunt gazde finale pentru acest parazit, pisicile au și cele mai multe manifestări ale acestei afecțiuni. Toxoplasmoza se poate exprima prin semne digestive, neurologice, oculare sau, în cazul aparatului reproducător, prin avort sau moartea subită a puilor, înainte de înțărcare.
Infestarea se poate face prin ingestia de carne infestată cu Toxoplasma gondii, fie prin vânat ( dacă vorbim de o pisică ce are acces afară și obișnuiește să mai prindă câte un șoricel), fie prin ingerarea de carne crudă, în cazul pisicilor cărora li se mai oferă ocazional, câte un pic de carne netratată termic sau cele hrănite cu dietă raw.
În cazul în care pisica este gestantă, dacă nu apare avortul, puii născuți vor fi și ei infestați încă din uter sau se vor infesta în momentul suptului ( laptele fiind și el un mijloc de infestare cu Toxoplasma gondii). Puișorii care sunt infestați vor fi letargici, cu tendință de a dormi mai tot timpul, sau să plângă necontrolat, slăbesc, acumulează lichid în abdomen, pot prezenta probleme în respirație ( dacă afectarea ajunge și la nivel pulmonar) și, din păcate mor destul de repede, până să ajungă la vârsta de înțărcare.
La pisicile adulte, Toxoplasmoza aduce semne clinice de afectare hepatică și biliară. Apare febra, devin apatice, anorexice, icterice și încep să acumuleze lichid în abdomen. În cazul în care afectează sistemul nervos, apare hiperestezia, mersul înțepenit ( prin afectarea musculară) și diferite grade de pareză sau chiar paralizie la nivelul membrelor.
La nivelul ochișorilor apar anumite modificări în camera anterioară a ochiului, depunere de precipitate la acest nivel ce dau naștere la diverse afecțiuni oculare ( uveită, luxație de cristalin, glaucom, decolare retiniană, corioretinită).
Toxoplasmoza la câine
În cazul pufoșilor canini, Toxoplasmoza este mai rar întâlnită. Infestația s-ar putea face prin ingestia de carne crudă sau de legume nespălate corespunzător. Afectează de obicei câinii nevaccinați sau pe cei care au probleme de imunitate (imunosupresați). Se manifestă cu semne neuro-musculare, în funcție de localizarea la nivel cerebral a parazitului. Putem vorbi de convulsii, mers înțepenit, probleme musculare sau diferite grade de pareză, chiar paralizie, pe unul sau mai multe membre.

Diagnosticul Toxoplasmozei
La animale, diagnosticul se pune pe seama semnelor clinice, a analizelor de sânge ( hematologie, biochimie serică), a lichidelor din torace sau abdomen ( dacă acumulează lichide la acel nivel) și prin răspunsul la examenele serologice: nivelul IgM, IgG.
Prevenția în cazul omului.
Dacă ești fericitul posesor al unei pisicuțe, verifică-i statusul (pozitiv sau negativ) cu privire la Toxoplasma gondii. Fie separat de celelalte analize de sânge, fie odată cu cele uzuale, periodice, roagă-ți medicul veterinar să recolteze și pentru un test serologic pentru această afecțiune. Un test negativ este de foarte bun augur, încearcă pe cât posibil să îți menții pisica negativă toată viața ei. Evită dietele raw, evită să îi oferi sau să lași la îndemână carne crudă ( mai ales dacă are obiceiul de a se ”servi” și singură). Dacă are acces afară, acest lucru este mai dificil, cu excepția interzicerii de a mai ieși afară. În mediul exterior nu poți gestiona ce vânează sau ce primește de la alți vecini ”binevoitori„.
Dacă pisica este pozitivă, curăță cu mănuși litiera și ai grijă să nu se reacutizeze Toxoplasmoza ( grijă la hrană, sau stres major, din diferite cauze, ce scade imunitatea pisicii). Teoretic, pisica nu elimină oochiști dacă nu are și afectare clinică (adică suferă la acel moment de Toxoplasmoză), însă nimeni nu poate garanta acest lucru.
Ai grijă:
- să gătești carnea la minim 70-82 grade Celsius.
- să te speli pe mâini imediat după ce ai curățat litiera.
- să igienizezi bine ustensilele de grădinărit, iar grădinăritul să se efectueze cu mănuși de protecție.
- să cureți zilnic litiera, contactul cu aerul ajută la persistența oochiștilor în mediul respectiv.
- să nu îi oferi carne crudă pisicii tale.
- pentru cei care au curte și au zone delimitate cu nisip pentru copii, curăță zilnic acele suprafețe, iar pe timpul nopții nu le lăsa descoperite, la îndemâna pisicilor libere din cartier.

