Hai să fim prieteni, ce zici?

Adopția unei pisicuțe a însemnat mereu, cel puțin pentru mine personal, un moment de maximă bucurie! Știind din propria experiență câtă bucurie îți poate aduce în suflet un pufos, sunt convinsă că aceleași sentimente le trăiesc și noii proprietari de pufoși, dar și proprietarii care au mai avut până acum un animăluț și doresc să  întregească familia cu încă unul. Și pentru că în ultima vreme am avut multe cereri pentru sugestii și ”rețete” de împrietenit și introducere în familie a unui suflețel nou, m-am hotărât să fac un articol în acest sens. Vă rog să țineți cont de faptul că acestea sunt niște reguli universal valabile, dar care pot varia ( mai ales sub aspectul timpului alocat procesului de împrietenire), în funcție de fiecare individ în parte. Nu este o ”rețetă” minune despre împrietenirea a două sau mai multe pisici și nici nu poate garanta succesul.

Articolul este destinat proprietarilor care vor să adopte încă o pisicuță, adultă sau pui, și vor să o împrietenească cu cea deja rezidentă în casa lor. Pentru cei care au adoptat pentru prima oară o pisicuță, informații utile pot găsi aici.

Principalele lucruri de care trebuie să ținem cont când luăm decizia de a adopta o nouă pisică

Oricât de mult avem nevoie noi personal de încă un suflețel în viața noastră, oricât de grea ar fi viața pisicuței pe care vrem să o adoptăm, cel mai important este caracterul și nevoile pisicii pe care o avem deja acasă. Părerea ei contează cel mai mult!

Pisicile, fiind animale foarte teritoriale (știu, iar menționez acest lucru, dar este foarte important!), sunt animale solitare, nu au nevoie să trăiască în grupuri. Pisica are nevoie de spațiu, de resurse, de posibilitatea de a decide singură ce și când  să facă pentru a-și trăi viața de zi cu zi. Întradevăr, prin cartier, cu toții, avem grupuri de pisici care conviețuiesc, însă nu este o alegere, ci este un compromis pentru resursele de mâncare și confort sau siguranța pe care o găsesc în zona respectivă. În afară de mămicile care stau cu puii până când aceștia cresc și devin independenți, probabil ați observat că restul pisicuțelor sunt solitare, și-au împărțit cartierul în așa fel încât să aibă spațiul necesar pentru a-și petrece timpul așa cum își doresc.

Plecând de la această premisă, îți poți pune întrebarea: pisica mea oare mai vrea un nou membru în familie? Pisica mea are nevoie de un companion pufos? Am destul spațiu în casă pentru încă o pisicuță, astfel încât cele două ”să nu se calce pe coadă”? Dacă răspunsurile la aceste întrebări te fac să mergi mai departe înspre adopția unei noi pisici, atunci fă-o! Încearcă să nu fi egoist, aici pufoasa are ultimul cuvânt!

Am ”discutat” cu pisica mea și am decis să mai adoptăm o pisicuța!

Felicitări! Acum începe partea ce mai ”interesantă”: împrietenirea celor două pisici.

Ideal ar fi să adopți o pisicuță care a fost deja la medicul veterinar, o pisică care este deja vaccinată sau deparazitată, pentru a te asigura că nu îți expui pisica proprie la diferite afecțiuni. Dacă ai uitat în ultima vreme să mergi cu pisica ta la medicul veterinar, fă-i o vizită acestuia! Vaccinează-ți la zi pisica și deparaziteaz-o intern și extern pentru a te asigura că este protejată față de orice pericol. Dacă vrei să adopți o pisicuța de pe stradă, mergi întâi la medicul veterinar pentru o consultație cât mai cuprinzătoare.

Încearcă să te gândești la pisica ta ( mai ales la vârstă și temperament), dar și la tipul tău de personalitate, la activitatea ta zilnică, pentru a alege o pisică cu o vârstă cât mai adecvată. Dacă pisica ta este adultă, poate chiar senioară, are un caracter liniștit și mai mult sedentar, alegerea potrivită ar fi o pisică adultă, cu vârsta de cel puțin 1 an. Aceasta are deja un caracter format, este activă, dar nu exagerat de energică, are deja o imunitate dezvoltată, iar stresul de adaptare la noua casă poate fi mai mic. Deasemenea, a trecut prin ceva experiențe personale care o vor ajuta să îi accepte pisicii tale ”condițiile de teritorialitate”. 

Dacă tu ești genul de persoană mai mult ocupată, stai foarte mult la birou, sau lucrezi foarte mult de acasă, iar scopul tău este de a ajuta pisica adoptată, și pisicii tale să îi oferi un companion cu care ziua să treacă mai ușor, o pisică adultă este o alegere mai potrivită. Când vii acasă și vrei să te relaxezi, sau închizi laptopul și vrei să petreci o după-masă cu pisicile  în fața televizorului, pisica adultă este ceea ce ți s-ar potrivi.

Puii de pisică sunt simpatici, jucăuși, energici, nu stau locului decât 30 minute, timp în care își încarcă bateriile și o iau apoi de la capăt. E distractiv, dar totodată, pentru pisica ta liniștită, puturoasă care a depășit de mult această etapă, poate fi agasant. Puii nu au caracterul încă format și, chiar dacă ne place nouă să credem că le educăm,  nu vom schimba cu mult felul lor de a fi. Iar dacă noi nu suntem de acord cu o pisică care sare, se joacă, ”vorbește” încontinuu, se cațără pe diverse suprafețe, are în permanență chef de joacă, probabil un caracter total opus celei pe care o avem deja, nu vom fi mulțumiți de alegerea făcută, și nici noua pisicuță nu va fi fericită așa cum ne dorim.

Am ales pisicuța, am mers la vet cu ea, acum o aduc acasă. Ce fac mai departe pentru a împrietenii cele două pisici?

Prima etapă. Indiferent că pisica nouă este vaccinată sau nu, că are sau nu vreo problemă de sănătate, pisica nouă trebuie să stea separat, într-o cameră unde numai ea are acces. De ce? Păi întâi trebuie să se obișnuiască și ea cu noua  familie, cu mirosul casei, vocea ta, obiceiurile tale, să se adapteze la…tine, noul ei prioprietar. Totodată, e și o metodă de a o ține în carantină, de a observa dacă mănâncă, urinează, defecă, etc.

După ce v-ați obișnuit unul cu altul (de ex: iese afară din ascunzătoare când intri în cameră, nu mai fuge de tine, nu te mârâie, te lasă să o atingi), e momentul să trecem la următoarea etapă. Etapa cunoașterii mirosului celeilalte pisici. Fiecare dintre pisicuțe are câte un obiect personal pe care și-a lăsat mirosul cât a stat la tine în casă. Fie că vorbim de o păturică, un coș, o jucărie cu care fiecare îți petrece mult timp, aceste obiecte personale vor fi folosite în această etapă. De ex., luăm păturica uneia și cosulețul celeilalte și le aducem în camerele în care pisicuțele îți petrec timpul, făcând schimbul. Astfel, ele vor face cunoștiință cu ,,noul miros, vor conștientiza și mai mult existența celeilalte pisici din casă.

Atenție totuși, nu faceți schimb de litiere sau boluri de apă sau mâncare! Pe langa faptul că sunt mijloace de diseminare a diferitelor virusuri, microbi sau chiar paraziți interni, sunt lucruri mult prea ” personale”. Riscăm ca pisicile să nu mai mănânce sau să bea din bolul respectiv,sa se deshidrateze; să nu mai urineze/defece în litiera respectivă, sau chiar sa o facă în locuri nepermise creând astfel probleme comportamentale.

Etapa a treia. E momentul să se și vadă una pe cealaltă. Dar, pentru că nu știm cum vor reacționa, această întâlnire ”face to face” ar trebui să se facă cu ajutorul tău. Fie le ții în brațe și le introduci ușor una alteia, fie prin intermediul cuștilor de transport, prin intermediul unui geam transparent. Astfel, ele se văd, dar nu se pot ataca, în cazul în care vreuna vrea să inițieze o astfel de activitate. Creșteți treptat minutele sau orele petrecute una în fața celeilalte, de la o zi la alta, până când considerați că ar putea fi lăsate libere, sub supravegherea voastră, să se cunoască.

Etapa patru în împrietenirea celor două pisici, momentul în care vor putea lua contact una cu cealaltă, fără a fi ținute de tine sau prin intermediul unui geam/unei cuști. Nu pleca din cameră, stai cu ele acolo, în cazul vreunui atac să poți interveni, să le separi. Momentele petrecute împreună vor crește ca și durată de la o zi la alta, până când vei considera că e în siguranță să le lași în pace, singure.

Fiecare etapă poate dura câteva zile sau chiar săptămâni. În medie ar fi bine să acorzi câte o săptămână pentru fiecare etapă, însă poate diferi, în funcție de pisică. Unele pisici se pot adapta mai ușor la pisica rezidentă, probabil au fost obișnuite să conviețuiască în grupuri, însă se pot obișnui mai greu la tine. Prin urmare etapa voastră de împrietenire poate dura mai mult decât cea de împrietenire efectivă cu pisica rezidentă. Poate ultima etapă durează mai mult, au nevoie de mai mult timp până vor putea sta în aceeași cameră fără să se mârâie, hâsâie. Nimeni nu știe să spună cu exactitate, depinde foarte mult de individ.

Am parcurs cei 4 pași, am terminat! Sau nu?

Din păcate nu răsufla ușurat, că este posibil să nu se fi terminat procesul de acomodare. Fiecare pisică are nevoie de anumite lucruri în casă pentru a fi cu adevărat relaxata și fericită ( vezi aici câteva detalii despre o casa cat-friendly). Așadar, urmează o etapă în care pisicile vor negocia teritoriul pe care tu  l-ai pus la dispoziție. În fiecare ”cuplu” de pisicuțe, una este dominantă, iar alta este dominată. Prin urmare, până se va stabili această ierarhie, până va ști fiecare ce rol ocupă în casă, această perioadă va fi tot una de acomodare. Poate dura puțin sau poate dura mult mai mult decât toate celelalte 4 împreuna,iarposibilitatea de a nu se înțelege este una foarte mare.

Ține cont de fiecare pisică în parte, iar dacă nu se acomodează, poate e cazul să nu mai insiști!

Este foarte important ca fiecare pisică, indiferent că vorbim de cea rezidentă, fie că vorbim despre cea nou adoptată, să se simtă bine, confortabil și neamenințată în casa ta. Dacă pisica rezidentă nu poate ajunge la un numitor comun cu cea nouă, nu mai insista. Gândește-te că ea a fost prima în casă, ea a avut tot ce și-a dorit, iar acum se poate simți dată la o parte. Dacă insistăm, ambele pufoase pot dezvolta probleme comportamentale sau de sănătate severe care, uneori, pot fi foarte greu de remediat.

Dacă ai parcurs toți pașii și ai așteptat atât cât a fost nevoie pe fiecare etapă în parte, iar rezultatul nu este unul frumos, nu fi dezamăgit. Poate nu a fost să fie, poate nu erai tu proprietarul pe care îl aștepta. Și nu e nici o supărare. Orice persoană care a luat în adopție sau a dat în adopție pisici, știe și e conștient că nu e ușor sau garantat acest proces. Oricât ar fie de greu să o dai înapoi sau să îi cauți tu un alt stăpân, gândește-te că e posibil să îi fie mai bine la altcineva!

 

Aceștia sunt pașii clasici ce ar trebui urmați înspre a împrietenii două pisici. Nu este o rețetă minune sau garantată, însă este necesar a fi urmată. Problemele de comportament sunt foarte des întâlnite la pisici, sunt cele care duc la abandon sau neînțelegeri între proprietar și pisică. E de preferat să evităm să le producem noi. Momentul în care devin cu adevărat problematice, este tardiv momentului inițierii lor, iar uneori, chiar dacă descoperim cauza sau baza acestora, remedierea poate fi grea sau chiar imposibilă.

Alegerea de a adopta o pisică nouă nu îți aparține în totalitate! Este o decizie de cuplu: tu și pufoasa deja prezentă în viața ta.

Leave a comment