Peritonita infecțioasă felină (PIF)

Mulți dintre proprietarii de pisicoase probabil că au auzit de PIF, una dintre cele mai de temut boli ale pisicuțelor. Probabil unii dintre ei au avut pisicuțe care au pierdut lupta cu această boală nefastă, care până de curând nu a avut tratament.

Ce este PIF?

Peritonita infecțioasă felină, pe scurt PIF, este produsă de una dintre tulpinile virusului din familia Coronavirusurilor. Datorită ușurinței cu care se poate transmite acest virus, marea majoritate a pisicilor au fost contaminate cu el. Însă numai unele dintre ele dezvoltă această afecțiune. Ce le face mai susceptibile? Sistemul imunitar mai precar sau capacitatea redusă de a face față unor situații stresante ( îmbolnăvire, schimbare de casă, modificări la nivelul casei, vaccinuri, etc.) care duc la mutația genetică a acestei tulpini, mutație ce va duce la exprimare clinică a Peritonitei Infecțioase.

Contaminarea cu virusul se face pe cale oro-fecală. Adică o pisică elimină prin fecale virusul ( la bază este un virus cu exprimare clinică digestivă), iar o alta ia contact cu suprafața contaminată de acest virus. Astfel că, orice lucru ( pătură, coș-pătuț, litieră) a unei pisicuțe infectate cu acest virus, poate reprezenta o sursă de infectare. Multe pisicoase se pot infecta încă din cuib, de la mamă. Astfel că, posibilitatea de a lua contact cu virusul este foarte mare. Faptul că a fost infectată cu virusul nu înseamnă neapărat că pisica va face această afecțiune. Totul depinde de individ în sine și de felul în care face față situațiilor stresante din viața sa.

Cele mai susceptibile sunt pisicile cu vârsta de până la 2 ani, sau mai bătrâne și cu sistem imunitar precar. Perioada de până la 2 ani de zile este cea mai solicitantă pentru pisicuțe: sunt vaccinate, sunt adoptate, au sistem imunitar slab care le fac susceptibile la orice răceală, problemă digestivă sau de altă natură. Apar perioadele de călduri, care pentru unele dintre ele pot fi foarte solicitante. Sunt supuse procedurii de sterilizare, care în funcție de fiecare individ, poate fi o experiență ușoară, sau poate fi foarte stresantă. Acestea sunt doar câteva din situațiile ce pot apare în rutina lor zilnică, însă, să fim serioși, copilăria și adolescența sunt perioade cu modificări multiple.

Cum ne dăm seama că pisica suferă de această afecțiune?

Inclusiv diagnosticul clar al acestei afecțiuni este dificil de pus rapid și cu exactitate . Poate avea exprimare digestivă, oculară sau nervoasă. Semnele clinice sunt comune cu ale altor afecțiuni, astfel că, pentru a fi diagnosticată cu cât mai multă siguranță, este nevoie de numeroase investigații și analize de sânge.

PIF-ul are mai multe forme de exprimare: umedă ( acumulare de lichid de culoare citrină, specifică, la nivel abdominal sau pulmonar), uscată ( depozite pe diferite organe interne, cu afectarea funcției acestora)- foarte dificil de diagnosticat, oculară ( uveită, cu depozite specifice la nivel ocular), sau nervoasă ( ataxie, convulsii, pareze, paralizii, etc).

Pisica devine apatică, începe să slăbească în primă fază, apoi nu mai are același apetit, mănâncă din ce în ce mai puțin și apare febra destul de mare. Pot apărea semne digestive ( vomă, diaree sau chiar constipație, mărirea în volum a limfonodurilor mediastinale), semne nervoase ( mers ataxic sau necoordonare în mers, convulsii, pareze, paralizii), semne oculare ( privirea devine încețoșată, se acumulează depozite în camera anterioară a ochiului, ochiul devine dureros și acuitatea vizuală scade), sau se poate acumula lichid la nivelul abdomenului (aspect de broscuță) sau la nivel pulmonar ( pisica prezintă probleme respiratorii, tuse, raluri, sufocare).

În funcție de exprimarea clinică, medicul veterinar va alege investigațiile ce se vor face pentru a ajunge la un diagnostic. Sunt necesare analize de sânge ( pentru a vedea ce organ este afectat și în ce măsură, dar și pentru a stabili gradul de anemie, de ex.), ecografie abdominală ( pentru a descoperi fie lichidul liber din abdomen, fie modificări la nivelul organelor interne ce ar putea susține diagnosticul de peritonită infecțioasă), radiografie ( dacă semnele clinice indică necesitatea acesteia), precum și numeroase teste rapide pentru a confirma sau infirma alte boli infecțioase cu exprimare clinică asemănătoare.

În funcție de rezultatul acestor investigații, medicul va restrânge aria diagnosticelor posibile și va cere analize suplimentare pentru a-și susține diagnosticul de PIF ( RT-PCR din lichide, umoare apoasă, fecale, LCR etc. și titrul de Ac FCoV). Pentru că, din păcate, rezultatele acestor analize pot necesita un timp mai îndelungat pentru a fi obținute, medicul va începe un tratament simptomatic, în funcție de semnele clinice pe care le prezintă pisicuța. Uneori, faptul că pisica nu răspunde la tratamentul inițiat poate reprezenta un argument suplimentar pentru a susține diagnosticul de Peritonită infecțioasă.

Ce putem face pentru pisicuța?

Prin urmare, diagnosticul este destul de dificil de pus ( în funcție de semnele clinice prezentate, modificările din ultima vreme din viața pisicuței, experiența medicului veterinar). Pe cât este de dificil de pus diagnosticul, pe atât de rapida este și evoluția. De cele mai multe ori pisicuțele sunt aduse în faze avansate ale bolii, cu diverse modificări la nivelul organismului și cu reducerea capacității acestora de a face față unei astfel de afecțiuni. Sunt atât de slăbite fizic și atât de anemiate, încât viteza cu care se diagnostică și se începe tratamentul specific poate fi definitoriu pentru viața pisicuțelor.

Un lucru foarte important de reținut! Nu toate pisicuțele care nu răspund la un tratament sunt bolnave de PIF. Este important ca toate celelalte afecțiuni cu exprimare clinică asemănătoare să fie excluse prin teste, iar tratamentul inițiat să fie unul în concordanță cu simptomatologia pacientului. Abia atunci poți pune diagnosticul de PIF.

De curând a apărut un tratament pentru această afecțiune. Cele mai multe cazuri au avut un răspuns favorabil, pisicuțele fiind vindecate de această boală, însă altele nu au fost atât de norocoase. Este un tratament încă ”la început de drum”,pentru  care, la fel ca și în cazul altor afecțiuni și tratamente, nu se poate garanta succesul la 100% din pacienti. Este important de știut ca acest medicament este unul costisitor, destul de greu de procurat iar șansele de recidiva a bolii post tratament exista.

Nimic nu e simplu, ușor sau matematic în medicină, și cu atât mai mult în cazul acestei afecțiuni, însă dacă ai posibilitatea de a încerca,te încurajăm sa o faci!

Leave a comment