Una dintre cele mai des întâlnite forme de cistită la pisici, cistita idiopatică felină face parte din bolile tractului urinar inferior și mimează multe dintre semnele unei cistite cauzate de bacterii, cristale sau chiar pietre (uroliți). Este o afecțiune a cărui diagnostic este pus atunci când ai exclus orice altă cauză a cistitei și este are la baza un mix de factori stresori (de mediu, psihologici).

Ce predispune la apariția acestei afecțiuni?

Pe lângă factorii de mediu, psihologici, cistita idiopatică poate fi mai des întâlnită la pisicile supraponderale, cu o vârstă cuprinsă în intervalul 2-7 ani și care pot avea un aport redus de apă. Există câteva rase predispuse la această afecțiune, însă pot fi afectate atât femelele, cât și masculii.

Cum se manifestă clinic?

Nu sunt mari diferențe față de o cistită de altă natură: urinează puțin, des, posibil cu sânge. Poate fi mai apatică, poate prezenta durere la urinare (plânge atunci când merge la litieră). De cele mai multe ori, motivul prezentării la medicul veterinar este faptul că pisica a urinat într-un alt loc decât în litieră (pat, canapea, colț de cameră, obiecte).

Cum stabilim diagnosticul de cistită idiopatică?

Așa cum am menționat și mai sus, este un diagnostic de excludere.

Pacienta va fi consultată, proprietarului i se va lua o anamneză cât mai amănunțită legată de momentul apariției, frecvența urinărilor, locul în care au loc, medicația folosită până la acel moment și răspunsul la aceasta. Apoi se va face o ecografie abdominală pentru evaluarea imagistică a vezicii urinare ( observarea grosimii pereților vezicii urinare, posibilele depozite de la acest nivel) și prelevarea și examinarea unei probe de urină ( evaluarea compoziției acesteia: cristale, tesuturi, celule, bacterii).

În funcție de rezultatele obținute, dacă nu există bacterii, cristale sau chiar uroliți la nivelul vezicii urinare, cistita idiopatică este diagnosticul cel mai probabil.

Ce facem mai departe?

Dacă până acum lucrurile nu au fost atât de complicate, dacă în cazul cistitelor provocate de încărcătura bacteriană sau cristale tratamentul este specific, în cazul celei idiopatice tratamentul presupune descoperirea cauzei care a dus la instalarea acestei afecțiuni și măsurile ce se pot lua pentru rezolvarea și prevenirea reapariției ei.

În mai puține cuvinte, este nevoie de o evaluare comportamentală. Astfel că, medicul veterinar va reîncepe cu obținerea unor informații privind momentul apariției, dispunerea resurselor în casă ( litieră, boluri de apă sau mâncare, numărul acestora, tipul nisipului folosit, frecvența cu care acesta este schimbat, relația dintre pisică și fiecare membru din familie, relația cu alte animale – atunci când sunt mai multe animale în casă, etc.)

Toate informațiile obținute vor ajuta la determinarea cauzei și, împreună cu proprietarul, implementarea celor mai bune metode de remediere a problemelor de comportament. Odată rezolvate, modificările trebuie mențiune sau remediate repede, la timp, deoarece cistita idiopatică poate reapare.

CIstita idiopatică felină este o afecțiune ce se încadrează la categoria patologiilor comportamentale, astfel că, tratamentul acesteia presupune abordarea comportamentală a pisicii. Este un proces care, în anumite situații poate dura mai mult, iar colaborarea strânsă între medic și proprietar este vitală.